Amintiri din jungla 2

IMG-20150216-WA0002-1024x576

Nu vreau sa pasesc prin jungla..amintirilor din jungla, inainte de a puncta cateva intamplari haioase.

Escala la Londra mi-a demonstrat ca exista o legatura dincolo de moarte intre Londra si Bucuresti:

Dar si legaturi in viata cu restul capitalelor lumii:

Zborul intre Londra si Johanessburg, fara pic de stres:

doar o tentativa de pre-infarct timp de juma de ceas, inainte de aterizare…

In primul rand, dupa ce am aterizat la in Johanessburg, am stat la o coada de peste 500 de persoane la controlul pasapoartelor la intrarea pe teritoriul Africii de Sud. O camera care scana termic fiecare individ, mi-a adus liniste: nu am Ebola!

Imediat dupa ce ne-am luat valizele, eu si Alina ne-am indreptat spre iesire, acolo unde urma sa fim intampinati de „ai nostri”: doi tineri muuult mai bronzati decat mine, nevorbitori de limba româna. Dar doi vamesi, un Adam si o Eva de culoarea mea+**(a se citi „plus doua stele!”) ne-au „pus frana” si ne-au tras pe dreapta cu valizele infasurate pe Otopeni-ul romanesc in plasticul chinezesc.

„Adam” a venit la mine si m-a intrebat daca am ceva de mancare in valiza. Dat fiind tonul politicos si privirea galesa a lui, pentru o clipa nu mi-am dat seama daca vrea sa ma controleze sau cerseste.

I-am raspuns senin ca n-am nimic de mancare, intrucat sarmalele nu constituie pentru mine o mancare, ci o bijuterie culinara, dat fiind timpul lor de preparare de peste 10 ore, coditele de purcelus afumate cu care au fiert mocom la cuptor pana au ajuns sa se topeasca in gura etc…Si, ca sa fiu mai convingator, mi-am luat tinuta de lord si atitudinea de moldovean si i-am aratat imediat visa de pe pasaport, ca sa vada ca eram sosit in tara lui cu treaba, impreuna cu televiziuni si oameni importanti prin partea locului acela!

„Adam” m-a privit foarte interesat si mi-a aruncat in engleza cu accent de Johanessburg intrebarea care m-a marcat pe viata: „-Do you have MICI?” M-am frecat imaginar la ochi si am raspuns tot cu o intrebare:”-What?!” „-Do you have MICI???” si mi-a descris cu degetele-i alb-negru, care delimitau foarte sugestiv spatiul incolor din aer, forma si marimea „obiectelor” in cauza. I-am zambit si i-am spus clar: „No, I’m sorry!”

Mi-a zis „OK!”, nu m-a mai pus sa deschid valiza si s-a indreptat rapid spre un altul mai „gri” decat el, care trecea tot cu valiza in celofan. O fi aflat el ca la noi micii sunt acoperiti cu folie transparenta…

Intre timp, Alina i-a prezentat „Evei” continutul valizei sale. S-o fi gandit ca Alina avea micii, iar eu „marii”?!

In sfarsit, ajungem in holul circular de la „Sosiri”. Cautam o fata cunoscuta, o sigla, un carton, un grafitti, ceva…Nimic, nene!

Si, dupa vreo 4-5 minute, ma enervez, o anunt pe Alina sa-si astupe urechile si urlu asa, ca in copilarie, din fundul plamanilor: „-E careva de la Protv pe-aici?”

Pentru cateva secunde bune, nimeni nu a miscat nici o geana. Eram gata sa dau si a doua strigare, dar Alina a vazut doi nevinovati cu un carton in mana pe care era scris numele colaboratorilor din Africa de Sud. „-Gabi, nu mai tipa, te rog! I-am gasit, gata!”

Dupa cateva secunde, mare mi-a fost bucuria cand un prieten foarte vechi, „Cerbul Carpatin”(pe fb!) m-a intampinat si m-a imbratisat cu o prieteni veche de peste 20 de ani, el fiind stabilit in Johanessburg de la inceputul anilor ’90. Iar bucuria mi-a fost si mai mare cand mi-a dat 3 cartuse de tigari pe care sa le iau cu mine, in jungla. Hmmm..habar n-aveam ce zile ma asteapta!

N-am apucat sa stam si sa vorbim mai mult decat a durat sa fumam doua tigari. Si da-i la drum, ne asteptau aproape 400 de km pe sosea!

M-am imprietenit rapid cu cei doi baietei simpatici si le-am cerut sa opreasca la prima benzinarie, sa putem sa luam o apa si ceva de papa. Si uite-asa am mancat acolo cel mai bun hamburger din viata mea! Cu cei mai gustosi cartofi!

Voi , astia de la McDonald’s! Plecati sa faceti scolarizare, mai nene! Sunteti praf pe langa cei de-acolo, care nu au ajuns inca sa fie alterati de kktul pe care ni-l vindeti in RO drept mancare, „frati-americani”!

In fine, dupa un drum de cateva ore, pe niste sosele im-pe-ca-bi-le, am ajuns pe la 3-4 dupa amiaza in Nelspruit. Cand am trecut prin bolta care imi facea loc spre curtea primitoare a frumosului hotel de 5*, am avut pentru o clipa impresia ca ma aflu intr-un film. Nu SF, ci clasic.

Spre seara, am avut parte de un menu a-la-carte, cu cateva preparate al caror gust, din pacate, nu-l pot transmite si nici explica… Din pacate!!!!

Am cazut frant de oboseala, dupa multe ore de nesomn, ca, deh, in coada avionului nu dormi asa, cu una, cu doua, oricat de intens te-ar „legana” golurile de aer!

Dar nu m-am odihnit prea bine nici in patul super-confortabil, pentru ca grija si teama de necunoscut nu-mi dadea pace! Asa ca zorii zilei m-au prins cu ochii deschisi, parca prevestind ora la care urma sa fim treziti in urmatoarele zile…

Dupa un mic dejun cu nimic mai prejos, ca gust, servire, abundenta si varietate, am fost luati pe sus, ni s-a dat echipamentul de „pionieri ai junglei” si „p-aci ti-e drumul, Jugarule”! Dar, inainte de plecare, un cocktail plin de vitamine, non-alcoolic, cu gust pur de Africa:

Revin cat de curand cu amintiri din tabara!

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.